Tătăroiu Ștefania-Bianca

Colet divin

Rating: ★★★★★ (5/5)

Am prins răsăritul în palme,

Și deschizând cu sfială,

Ușa, de la cutia poștală

A inimii,

Ți l-am livrat în suflet.

Am cules și luna,

Dar am împachetat-o,

Înainte să ți-o trimit,

Într-o cutie neagră.

Pentru a nu-și pierde strălucirea.

Am compus un nou alfabet,

Cu stelele,

Și l-am transcris

Pe o partitură țesută de arahnide.

Cu grijă am introdus-o într-un binoclu,

Ca să poți vedea mai ușor

Melodia sufletului meu.

Mi-am tăiat inima

Cu cuțitul dragostei

Și am împachetat bucata ta,

În hârtie din fire de sentimente.

Si suflet.

Prea târziu mi-am dat seama,

livrasem deja pachetul,

Ca am făcut o greșeală!

Nu ar fi trebuit să-mi tai inima.

N-ar fi trebuit sa-ți trimit,

Tocmai ție! o bucată,

Din inima mea.

Ar fi trebuit să-ți trimit toată inima!

Ar fi trebuit să-ți ofer întreaga mea inimă.

Căci ea, așa,

Separată, este distrusă.

Fiindcă doar în pieptul tău,

Bate inima mea.

Doar în glasul tău,

Îi regăsesc vibrația.