BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA
|
|
BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA |
|
ÎNSCRIEREA LA BIBLIOTECĂ GHID - Cum să accesezi contul de cititor (Tinread) GHID - Modalităţi de căutare în catalogul online Tinread GHID - Resurse electronice fulltext BIBLIOGRAFII LA CERERE
Dacă ai o lucrare de realizat şi nu găseşti suficiente materiale, PUBLICAȚII NOU INTRATE INSTRUMENTE PUBLICARE ȘTIINȚIFICĂ BAZE DE DATE ŞTIINŢIFICE ANELIS PLUS 2023-2025 CĂRȚI ELECTRONICE FULLTEXT TRIAL-uri RESURSE ELECTRONICE FULLTEXT gratuite (Open Access) BIBLIOTECA DIGITALĂ Materialele digitale pe categorii ALTE RESURSE
|
Review by Stăncioi Mara Povestea lui Chihiro / Spirited Away
Rating: ★★★★★ (5/5) |
 |
|
|
Filmele animate ,,Ghibli Studios” sunt fantastice, aceasta parere vine din partea unei ,,cinefile certificate” mai ales in perimetrul acesta de fantezie, mister si aventura. Cultura japoneza a fost din totdeauna cunoscuta, foarte apreciata si raspandita pe tot globul. Amuzant este cum inca multi tineri considera ,,japonizmele” ca fiind ori prea deocheate, ori prea copilaresti, ba chiar ciudate si amuzante. Pentru cine citeste acest articol, vreau sa stiti ca desenele animate japoneze din anii 1970-2016 sunt ,,cheff kiss” si merita vazute macar, repet macar 10 filme de acest gen. Astazi voi traversa orientul si va voi povesti unul dintre cele mai misterioase si admirate filme ale cultului japonez animatic si anume: Povestea lui Chihiro sau mai bine spus ,,Spirited Away”. Premiat cu peste 31 de premii pentru cel mai bun film, film animat, director, muzica, scenariu, poveste, etc. A fost, cu siguranta, topicul anului 2001-2002. Un desen animat pentru copii, insa mai apreciat de cei mari, "Spirited Away" este unul dintre primele filme ale lui Miyazaki pe care le-am vizionat, însă din această producție fantastică îmi dau seama că maestrul este și un povestitor desăvârșit. Un aspect definitoriu al unui bun povestitor constă în capacitatea de a face publicul să empatizeze sau să trăiască în pielea personajului principal. În primele zece minute, atat spectatorii cat și protagonista, Chihiro, sunt în ceață cu privire la evenimentele ce urmeaza sa se intample. Descoperim lumea odata cu ea si chiar prin ochii lui Chihiro, iar această călătorie este cu adevărat captivantă. Cu toate acestea, Miyazaki nu o tratează ca pe ceva extraordinar, ba chiar ca pe un personaj tratat obiectiv care va creste si se va tranforma odata cu lectiile invatate. Lumea este prezentată într-o manieră similară cu realitatea noastră de zi cu zi. Locuitorii își duc existența ca și noi, oameni obișnuiți. Peisajele și clădirile sunt prezentate în cadre similare Japoniei din anii 1980, nu foarte grandioase, dar cu o paleta de culori perfecta. Miyazaki creeaza totusi peisajele realiste, cat se poate de detaliate si vii, insa pune amprenta pe culori, care suprinzator straluceau si in realitate in Japonia de altadata (curat, pur, linistit, clar). Ceea ce se remarcă cu adevărat sunt personajele. Miyazaki le acordă atenție ca și cum ar fi actori. Animalele animate sunt infuzate cu subtilități pe care nu le-am întâlnit niciodată. Dupa cateva minute din film, am si uitat cu desăvârșire că aceste personaje sunt animate; am început să simt că trăiesc și respiră. Creatorul tratează cu măreție reușitele modeste ale lui Chihiro, fetita fiind intr-o continua evaluare. Transformarea ei incepe si se termina in aceesi zi (in viata reala), insa pe taramul spiritelor se maturizeaza in cateva zile intr-un mod emotional si plin de frica si durere, aceasta pierzandu-si parintii la intrarea dintre portal si lumea reala. Acestia devin porci, amuzant stiu, dar explicatia este simpla: 3 straini calca intr-un taram plin de frumusete si bunataturi, natura reactioneaza, iar scopul si aventura actiunilor sunt indurate pentru ca fetita sa-si recapete parintii, trecand prin probe grele, impuse si incurcate de faimoasa Iubaba. Prin intermediul lui Chihiro, Miyazaki se adresează clar, fără să fie patronal, tinerilor din Japonia. La acea vreme, exista un sentiment de insultă legat de tineretul japonez. Mulți îi considerau lipsiți de maniere și lipsiți de respect față de bătrâni sau strămoși. Erau priviți ca produse ale unei lumi materiale și a consumerismului. "Spirited Away" explorează această temă. La început, Chihiro este un personaj egoist, răsfățat și plângăcios. Cu toate acestea, odată ce pătrunde mai adânc în lumea spiritelor, devine mai independentă, mai încrezătoare și învață manierele adecvate. ,,No Face”, o figură întunecată cu o mască albă, este catalizatorul din spatele transformării lui Chihiro, un personaj care este foarte dezbătut cu toate ca nu face aproape nimic in desen, ba chiar pe la mijlocul acestuia incepe sa devina unul negativ, pana sa-si arate adevarata sa fata. Odată ce este admis printre ei, povestea se dezvăluie, nu mai suntem simpli privitori. Urmărindu-l pe ,,No Face”, însetat de lăcomie, în mijlocul lucrătorilor, induce o senzație terifiantă. Cele trei personaje principale din alegoria tinereții lui Miyazaki sunt Chihiro, No Face și Bô. Toate aceste personaje sunt deconectate de lumea lor. Sunt singure, neînțelese și în mare măsură ignorante. Cu toate acestea, atunci când se unesc în călătoria lor, devin indivizi mai puternici, iar povestea devine brusc linistita si relaxanta. Miyazaki se adresează, de asemenea, si ecologiei Japoniei, avand in vedere secventa bailor termale si a spiritului gigantic care sosește nepoftit și rascoleste intregul palat. Acesta este un personaj secundar, insa reprezinta o etapa importanta in dezvoltarea personajului Chihiro. Sunt convins că toți cei care citesc aceasta recenzie au văzut la un moment dat biciclete aruncate într-un lac sau au fost martorii unui copil care le vorbește fără respect. Desigur, aceste teme nu sunt filozofie avansată; sunt probleme de zi cu zi prezentate într-un mod creativ și distractiv, ca sa arate linistea de dupa mult zgomot. Animația este minunată, chiar dacă nu este atât de fluentă precum producțiile Disney, dar emană o anumită superioritate. Lumea imperfectă, dar detaliată, din "Spirited Away" este mult mai fascinantă decât cea mai subtilă dintre ofertele recente ale Disney. Animatorii au reușit să echilibreze linia fină dintre uneori o animație insuficientă și alteori prea exagerată a personajelor. Filmul abundă în imagini vibrante, atât frumoase, cât și ciudate. Limita dintre aceste două extreme este traversată fără efort. De la Chihiro și Haku alergând printr-un câmp de flori înflorite până la Dragonul Haku care mârâie cu gura însângerată, ambele extreme par să se potrivească în film. De asemenea, se remarcă prin modul în care sunt realizate personajele. La început, Kamaji (secretarul cu opt picioare) poate părea o figură înfricoșătoare și intimidantă, dar se transformă rapid într-o siluetă umilă și înțeleaptă. Yubaba (managerul si detinatorul palatului) este capabilă să se transforme intr-o vrăjitoare pasare înspăimântătoare cu o simplă mișcare a degetului, observand fiecare miscare a tinutului ei. Personajele sunt asemanatoare, fiind o aglomeratie totala in casa in care se intampla 80% din actiuni, un conac cu bai termale in care toate zeitaile si spiritele veneau sa-si faca tratamentul ;). Cu toate acestea, sunt cateva personaje care schimba peisajul si transforma cursul evenimetelor cu o putere anume chiar emotionanta, vazand toate aceste ingrijorari prin ochii fetei, simti aceleasi emotii. Fara sa dau spoilere, partea interesanta a acestor secvente scurte este ca Chihiro, om fiind, este mirosita si simtitta de toate personajele din tinutul fermecat insa aceasta trece cu brio peste provocari datorita lui Haku (cel mai indragit personaj de catre mine, un protagonist). Intre cele doua personaje exista o conexiune puternica, se salveaza reciproc si chiar mai mult de atat. Coloana sonora a filmului a fost realizata cu pricepere. Sunetele se potrivesc perfect cu acțiunile și obiectele de pe ecran. Subwooferul meu a avut parte de o experiență minunată când Haku a aruncat-o pe Chihiro peste pod la început. Și, chiar dacă nu înțeleg japoneza, consider că actorii “voice-over” au făcut o treabă minunată în a transmite personalitatea și emoțiile reale ale personajelor lor. Muzica compusă de Joe Hisaishi este sublimă, cu siguranță una dintre partiturile mele preferate. Tema sa principală la pian este simplă și evocatoare. Ca toate partiturile remarcabile, amplifică măreția unei scene de cel puțin trei ori. Partitura, spre deosebire de mulți compozitori americani, este subtilă. Interacționează perfect cu scenele, dar nu le acoperă niciodată. Adesea, abia o observi, un singur pian cântând ușor în fundal, evocând o senzație de vis sau un cântec de leagăn. Am fost captivata de la genericul de început până la cel de final. Povestea începe cu un ton aspru și înfricoșător, dar devine o lucrare de fericire și frumusețe. Ideea că acest film a fost aproape abandonat este o tragedie. Oh, de-ati sti, filmele din copilarie revazute pe parcurul anilor si aprofundate din ce in ce mai mult iti dau un confort anume… unic. Cu siguranță va rezista trecerii timpului și va rămâne în memoria noastra ca unul dintre cele mai mari filme realizate vreodată, un fel de ,,acasa”.
|
|||
