Bibliotecar Dunoiu Bogdan

Monografia Societății Române a Horticultorilor

(de Prof. Univ. Dr. Gheorghe Glăman)

Societatea Română a Horticultorilor este o organizaţie profesională înfiinţată în 1913, în timpul domniei Regelui Carol I. Actualmente, ea şi îşi desfăşoară activitatea în 40 de filiale din ţară. Misiunea societăţii este unirea tuturor forţelor si promovarea spiritului de solidaritate pentru susţinerea intereselor si drepturilor horticultorilor si viticultorilor, a dragostei și pasiunii practicării horticulturii.

„Monografia Societății Române a Horticultorilor 1913-2013” este o lucrare de referință pentru istoria horticulturii românești, oferind o perspectivă detaliată asupra evoluției acestei discipline în România pe parcursul unui secol. Monografia reprezintă o sursă importantă pentru cercetătorii și pasionații de horticultură, oferind informații despre dezvoltarea societății, personalitățile care au contribuit la evoluția acesteia și evenimentele semnificative din domeniu.

Horticultura (prin pomicultură și viticultură) este atestată pe teritoriile noastre din negura timpului, iar din sec. I d. Hr. inclusiv prin mărturii scrise datorate poetului roman Ovidius Publius Naso (45 î. Hr. – 17 d. Hr.), exilat la Tomis (Constanța) între anii 9-17 d. Hr., unde de altfel a și murit.¹

În Tristele, poetul ne prezintă în versuri, una din lucrările importante în pomicultură – Tăierea pomilor: “Nimic nu prețuiește / Cât umbra și răcoarea / La marginea livezilor / și gânguritul porumbeilor / Cântatul țăranilor / Care-și tund pomii”.

Fără putință de tăgadă, în zona Dobrogei de azi acum 2000 de ani existau livezi, în care țăranii știau să execute una din lucrările principale de întreținere, tăiatul (și azi lucrarea este numită popular – tuns). Tot poetul a fost primul care ne-a lăsat mărturii scrise despre consumul de vin (deci a existenței suprafețelor de vie) pe meleagurile noastre, în Iarna la Tomis: “și-n vas îngheață vinul / de-l scoți în bolovani / păstrând figura oalei / și-n loc de-a soarbe spuma / mănânci bucăți de vin”. ... Să amintim și că unul din basoreliefurile de pe Columna lui Traian de la Roma, are ca subiect una dintre bogățiile Daciei cucerite, vinul. În detaliul de pe basorelief este reprezentată “încărcarea unor galere cu butoaie de vin pe Dunăre”.²

Lucrarea oferă o imagine de ansamblu asupra evoluției horticulturii românești, de la înființarea Societății Române a Horticultorilor în 1913 până în anul 2013.

Acest volum contribuie la conservarea memoriei horticulturii românești și la transmiterea cunoștințelor către generațiile viitoare. Este o sursă valoroasă pentru înțelegerea contextului în care s-a dezvoltat horticultura în România și a provocărilor cu care s-a confruntat de-a lungul timpului.

Volumul de față a fost publicat în anul 2014 la Editura Agricola, București, are 590 de pagini și este structurată în trei părți: Partea I –Societatea de Horticultură -1913-1948, Partea a doua – Horticultura în perioada 1948-1991 și Partea a treia – societatea Română a Horticultorilor – 1991-2013.

Autorul acestei lucrări este Prof. univ. dr. Gheorghe Glăman, o personalitate marcantă în domeniul horticulturii din România, cu o carieră impresionantă în cercetare, învățământ și management. Este specializat în horticultură, cu o vastă experiență în producția vegetală și a contribuit semnificativ la dezvoltarea horticulturii românești prin cercetările și activitățile sale.

Prof. univ. dr. Gheorghe Glăman este profesor universitar doctor, cu o activitate didactică și de cercetare îndelungată. Este, de asemenea, membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) din București și deține funcția de Președinte al Secției de Horticultură din cadrul ASAS. A primit titlul de Doctor Honoris Causa de la mai multe universitati, printre care și Universitatea din Craiova.

Gheorghe Glăman a deținut funcții importante în administrația agricolă, inclusiv cea de Director General și Ministru Adjunct în MAIA. Este președintele Societății Române a Horticultorilor și fondator și director al revistei Hortinform.

A primit numeroase premii și distincții pentru contribuțiile sale în domeniul horticulturii - a fost recompensat cu premiul „Gheorghe Ionescu Sisești” al Academiei Române, pentru lucrarea „Horticultura României de-a lungul timpului”.

În concluzie, prof. univ. dr. Gheorghe Glăman este un specialist de referință în horticultură, cu o contribuție semnificativă la dezvoltarea acestui domeniu în România.

Cartea este scrisă respectând stilul lucrărilor științifice, prezentând informații precise ce sunt argumentate de foarte multe date obținute în urma muncii de cercetare desfășurate de către autor. Lucrarea conține un număr impresionant de fotografii originale din arhiva Societății Române a Horticultorilor care surprind evenimente importante din viața și activitatea membrilor Societății Române a Horticultorilor.

În lucrarea de față sunt trecute în revistă principalele momente din activitatea Societății Române a Horticultorilor (SRH) pe parcursul celor 100 de ani și modul în care aceasta a influențat horticultura românească. Lucrarea se bazează pe cercetarea bibliografică a publicațiilor din perioada interbelică, în special pe cele preluate din “Revista Horticolă” (1923-1938), și “Horticultura Românească” (1939-1947), dar și alte reviste de profil.³

La București, în ziua de 24 ianuarie 1913. un grup reprezentativ de horticultori din Principatele Române au hotărât înființarea unei societăți care să adune pe toți horticultorii cu scopul de a contribui la progresul acestui important sector al agriculturii românești.

La 17 februarie 1913, a avut loc constituirea Societății de Horticultură, aprobarea Statutului Societății și alegerea Comitetului de conducere alcătuit din: prof. Ion Hașeganu, președinte, prof. Dumitru Ștefănescu, vicepreședinte și ing. Charles Faraudo-junior, casier. Cei 41 horticultori prezenți – pepinieriști, floricultori, horticultori, profesori și mai ales patroni ai celor mai reprezentative stabilimente de horticultură din țară, au fost declarați membri fondatori.⁴

Societatea de Horticultură s-a remarcat încă de la început prin organizarea începând din anul 1915 de Expoziții de flori, fructe, legume, atât în București, cât și în marile orașe din țară. Datorită primului război mondial, în care și România a fost implicată, activitatea Societății s-a restrâns.

După Marea Unire de la 1 decembrie 1918, când toate provinciile locuite de români au venit la patria mamă, treptat Societatea de Horticultură a purtat discuții și a fuzionat cu societățile de profil din Banat, Transilvania și Basarabia.

La inițiativa prof. Dumitru Ștefănescu, Societatea de Horticultură a aprobat înființarea, în 1923, a Revistei Horticole pentru răspândirea cunoștințelor acumulate de horticultori din țară și de peste hotare.

Societatea a organizat o serie de Congrese pe teme horticole la București, Timișoara. Cluj, Chișinău, care au avut și darul de a strânge legăturile, de a se cunoaște și a acționa împreună pentru a fi transmise marelui public prin Expozițiile de Horticultură și produsele lor.⁵

Activitatea desfășurată de Societatea de Horticultură a fost apreciată de autoritățile statului. Astfel, în anul 1924 în urma demersurilor Societății pentru o mai bună îngrijire și administrare a grădinilor publice, Ministerul Agriculturii și Primăria Capitalei țării – București, prin Lege specială s-a înființat Casa Grădinilor Publice, iar în consiliul acesteia a fost numit ca reprezentant al Societății de Horticultură dl. Charles Fraudo-junior.⁶

În urma demersurilor Societății, în 1925 Ministerul Agriculturii a înființat în cadrul său Direcția de Horticultură, unde director a fost numit prof. Dumitru Ștefănescu, diplomat al Școlii de Horticultură Versailles – Paris. În același an, Societatea împreună cu Casa Grădinilor Publice au stăruit, iar Ministerul Agriculturii a aprobat, înființarea Școlii Medii de Horticultură la Băneasa-București, unde prof. Ion Hașeganu, absolvent al Școlii de Horticultură din Versailles, este numit director al școlii.

În anul 1948, ca urmare a noilor orientări politice se desființează partidele politice istorice, organizațiile civile, inclusiv Societatea de Horticultură din România (S.H.R.). La împlinirea a 50 de ani de la înființarea SHR (în 1963) un grup restrâns de membri fondatori ai Societății, în frunte cu Charles Faraudo-junior, sărbătorind acest eveniment, constată că Regimul de democrație populară prețuiește horticultura, iar activitățile promovate în trecut sunt preluate și continuate pe scară și mai mare.

După evenimentele din decembrie 1989, un grup de horticultori alcătuit din prof. Nicolae Ștefan, prof. Gheorghe Glăman, dr. Ioan Mircea, prof. Mircea Vlăduț și ing. Popa Șerban, la care s-au alăturat și mulți specialiști, au hotărât reînființarea Societății.⁷

Această lucrarea se recomandă a fi lecturată atât de către cei implicați în procesul academic, educațional, horticultorilor, indiferent de specializare dar și oricărei alte persoane ce dorește să descifreze istoria viticulturii.

NOTE

¹ Gheorghe Glăman, Monografia societății Române a Horticultorilor 1913-2013, Editura Agricola, București 2013, p. 17.

² Ibidem, p. 18.

³ Idem.

⁴ Nicolae Ștefan, Horticultura României de-a lungul timpului, Editura Agricolă, București 2013, p. 21.

⁵ Idem.

⁶ Idem.

⁷ Ibidem, p. 22.