Dimoiu Dumitru Răzvan

Gramatica rumânească 1757, prima gramatică a limbii române (de Dimitrie Eustatievici)

Importantă pentru istoria noastră culturală Gramatica Rumânească a fost scrisă de Dimitrie Eustatievici în anul 1757, dar, din păcate, aceasta nu a putut fi tipărită decât două secole mai târziu, în 1969.

Dimitrie Eustatievici (1730 - 1796) este autorul primei gramatici românești, scrise în limba română. A fost dascăl la școala românescă din Șchei (Brașov), iar în anul 1744 se înscrie la Academie Teologică din Kiev, unde a învăţat gramaticile altor limbi (greacă, latină, slavonă, germană).

Lucrarea normativă se deschide cu un de Cuvînt de afierotisire către domnitorul muntean Constantin Mavrocordat şi cu o prefaţă intitulată Înainte cuvîntare cătră bine cinstitoriul şi iubitoriul de înţelepciune cititor, în care sunt scrise binefacerile gramaticii

Gramatica propriu-zisă este alcătuită din patru părți: ortografia, etimologia, adică morfologia, sintaxa și prozodia.

În ceea privește ortografia, Eustatievici se ocupă de alfabetul chirilic și de scrierea limbii române cu acest alfabet. Totodată include și problemele foneticii, cum ar fi natura sunetelor, accentul și punctuația.

Pentru etimologie, adică morfologia, autorul folosește o definiție a acestei componente a gramaticii care, în viziunea sa, este alcătuită din mai multe părți de vorbire: articol, substantiv, adjectiv, formarea singularului și pluralului, formarea numelor feminine de la masculine, sensul numelor, comparația, pronumele, numeralul, verbele auxiliare, conjugarea verbelor regulare, verbe pasive, reciproce, adverbe, prepoziții, conjuncții, interjecții.

Precizăm că acest tabel sintetizator al cuprinsului morfologiei din gramatica lui Dimitrie Eustatievici Brașoveanul este preluat de site-ul: https://alil.academiaromana-is.ro/...

Sintaxa este aplicată pentru părțile de vorbire. Această componentă a gramatcii cuprinde numeroase reguli cum ar fi, regimul anumitor verbe și folosirea articolului hotărât și nehotărât, iar pentru prozodie, cuprinde versuri alcătuite de autorul însuși.

Autorul îl laudă pe Constantin Mavrocordat pentru politica culturală iluministă a acestui fanariot cultivat. Domnitorul, fiind de origine greacă, a promovat ideea de introducere a limbii române în biserică, impunând să aducă în Moldova cărți de cult românești din Muntenia, căci în Moldova erau prea puține cărți de acest fel. Eustatievici a creat această gramatică, pentru a scoate în evidență bogăția limbii române și pentru a stabili niște principii după care trebuie să fie scrisă, vorbită și înțeleasă această limbă. Autorul folosește proverbe și fraze cu conținut educativ din Biblie sau din operele unor scriitori sau filozofi antici ca Aristotel, Platon, Isocrate, pentru aplicarea sintaxei. Acestă creație nu a putut fi originală, el a trebuit să traducă anumite definiții și reguli gramaticale din gramaticile altor limbi. Pentru partea de sintaxă și prozodie, autorul și-a alcătuit lucrarea după modelul unei gramatici latine.

Lucrarea se încheie cu un Vocabular românesc şi latinesc şi cu cinci forme de vorbit despre ,,lucrurile cele ce mai adeseori vin în cuvântare”, adică despre cele mai uzuale cuvinte din limba română.

Bibliografie

Chivu, Gheorghe, Stilul textelor lingvistice, (1640-1780), în LR, 1981, nr. 1, p. 45-60.

Costinescu, Mariana, Normele limbii literare în gramaticile româneşti, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.

Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, Gramatica românească. Ediţie, studiu introductiv şi glosar de N.A. Ursu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969.

Munteanu, Ştefan, Ţâra, Vasile, Istoria limbii române literare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983.